Dacă tratamentul eșuează…

Vindecarea cancerului nu este întotdeauna posibilă. Dacă tratamentul nu are succes, se ajunge în stadiul de cancer avansat sau terminal.

Acest diagnostic este deosebit de stresant, fiind în consecință un subiect extrem de dificil de abordat. În aceste condiții, este extrem de important ca echipa medicală să ofere pacienților sprijinul și deschiderea necesare pentru a discuta onest despre stările, îngrijorările și opțiunile pe care aceștia le au.

Pacienții aflati în stadiu avansat de cancer, cu speranță de supraviețuire mai mică de șase luni, pot lua în considerare îngrijirea paliativă. Pacientul și familia acestuia sunt încurajați să se gândească dacă este mai confortabil să urmeze tratamentul acasă sau la spital. Îngrijirea medicală specială poate face întoarcerea la domiciliu o alternativă viabilă pentru multe familii.