De ce unii copii au polipi și alții nu?

Toți copiii au acel țesut limfoid în spatele nasului, dar nu toți dezvoltă „polipi”, adică adenoidită cronică.

Pe la vârsta de 3-4 ani, copiii intră în colectivitate (creșe, grădinițe) și, în acest fel, intră în contact cu microbi pe care organismul lor nu i-a cunoscut până la momentul respectiv. La această vârstă începe să se dezvolte, pas cu pas, apărarea imunității organismului. Din nefericire, unii copii nu sunt pregătiți să treacă cu brio prin aceste „încercări”. O alimentație săracă în fructe și legume, săracă în vitamine, mese dezordonate, igiena precară, somnul insuficient sunt factori care determină sistemul imunitar să cedeze în fața infecțiilor.

Cu fiecare episod de răceală se mai adaugă un anumit volum de țesut limfoid peste cel existent (un nou strat), astfel încât la un moment dat ajunge să acopere parțial sau complet cele două orificii nazale prin care aerul ajunge din nas în cavitatea bucală și de aici în căile respiratorii inferioare și plămâni. Copilul va trebui să folosească din ce în ce mai mult cavitatea bucală pentru a respira.

Exasperați de răcelile frecvente, unii părinți aleg să nu își mai trimită copilul la gradiniță. Aceasta nu este o soluție pentru că, în momentul în care intră în școala primară, copilul va avea exact același parcurs cu cel din grădiniță și acela va fi momentul declanșator al răcelilor frecvente.

Acest „stagiu” al imunității este obligatoriu pentru fiecare copil, este un „examen” pe care unii dintre micuții pacienți îl trec foarte bine, iar alții dezvoltă adenoidită cronică (polipi) și au nevoie de ajutor medical pentru a scăpa de această boală.